Incompatibilitate...

"Mereu ai spus ca pleci si de fiecare data te-ai intors. Mereu am spus ca nu o sa te mai primesc si de fiecare data te-am primit cu bratele deschise, cu dor, nesat, fericire, alinare, rasufland usurata ca am scapat de data asta. Te indrepti nesigur spre usa si dai sa o deschizi. E prima oara cand mana iti tremura.
Scenariul se repeta identic, pe ici colo cu cate o replica schimbata. Ne certam. De fiecare data. Ne impacam. Mai mereu. Regretam tot ce am spus… intotdeauna ne pare rau. Sincer!! Eu ma duc in bucatarie si iti prepar spasita tortul cu ciocolata pe care stiu ca il adori. Tu te grabesti tacand si cobori iute la floraria de jos. Cu margaretele nu dai niciodata gres. Stiu coltul stang de masa pe care o sa le asezi. Se intampla cam in acelasi timp sa ne cerem scuze. Poate ca ne iubim totusi cu adevarat si noi nu stim (oare?)... Se intampla sa ajungem la concluzia asta atunci cand facem dragoste, cu o imbratisare, nebunie si o tandrete care aduc prea mult a dragoste si a confuzie ca sa intelegem de fapt ce este. Comunicam. Comunicam mai putin si comunicam degeaba… Teorii… Prostii… Fara noima… Prapastii incep sa se ridice intre noi pe zi ce trece. Uriase. Eu una nu stiu sa le trec. Din ce in ce imi pierd cuvintele care ar putea sa ma ajute. Incompatibilitate...
Zilele se sfarsesc aceleasi cu mine intr-un colt, cu tine in altul, cu amandoi imbratisati spunandu-ne ca nu putem renunta unul la celalalt si ca, mai mult decat ne temem unul de altul, ne este frica o sa sfarsim unul cu celalt. Nu asta ar trebui sa-si doresca doi oameni care si-au facut din vietile lor un destin comun? De ce ne temem? Si care dintre noi mai tare? Ne uram mereu cand ne certam, ne iubim nebuneste cand uitam de ce, ne despartim cu nepasare si indiferenta si ne intoarcem unul la altul cu un zambet larg, vesel, in care se citeste trist ca ne-a fost dor unul de altul. Suntem doi magneti care sunt atrasi unul de altul, dar nu au suficienta forta incat sa se lipeasca intr-o unire totala. Iar iubirea noastra e o iubire blestemata tocmai pentru ca nu este una intreaga, completa, care sa se consume si sa ne arda pana la capat, care sa nu se stinga mai devreme decat ar fi trebuit...
Presimtim finalul de fiecare data, dar nici unul nu are inima, vointa, dorinta de a rostogoli primul piatra. Ne mintim, ne spunem adevarul si ne luam in tacere in brate, incercand sa ne imaginam cum ne-ar fi unul fara de celalalt. Ma chircesc de durere si ma strang cat pot langa tine. Tu ma strangi cu putere de parca nu ai vrea sa ma lasi sa plec. Imi spun ca da, sunt pregatita, dar o voce mai presus de mine (se pare ca imi apartine), pe care n-o mai recunosc dupa tonul disperarii, imi spune ca nu, nu vrea sa se termine. Tu chiar nu vezi ca nu as mai fi aceeasi fara tine? Blestem cum ma pricep zeii, viata, destinul, pe mine, pe tine, pe cei care au amagit sufletele cu stigmatul de “necompatibil”.
Ne-am certat si de data aceasta. Ne-am impacat cu patos. Suntem doi oameni consecventi care nu se abat de la scenariul prevazut. Ne despart prea multe lucruri, incercam sa le ascundem si sa le facem nestiute pe toate. Stim ca o sa doara dupa, o sa doara mai rau decat ne-am putea imagina vreodata. Acum insa nu este la fel ca prima, a doua oara si ca de fiecare data. Nu spunem ca am obosit, dar suntem franti. Acum s-au ridicat ziduri in jurul tau, in jurul nostru si ceva se simte altfel. Te uiti in gol cu o decizie pe buze pe care nu mi-o poti spune, pe care imi este groaza sa o intuiesc.Incompatibilitate...
Ma surprind cu lacrimile care ma inteapa gata sa-mi iasa din ochi. De cand ne-am cunoscut niciodata nu am plans. Nici de bucuria raiului, nici de chinul iadului. As vrea sa-ti spun ceea ce iti spun de fiecare data: ca poti sa ma iubesti, ca poti sa ma adori, ca putem sa ne prefacem, ca nu o sa ne mai intalnim in veci cu sentimentele astea interesante ale noastre, ca ai voie sa ma parasesti, dar sa stiu ca te intorci la mine. Dar nu mai am siguranta in voce. Nu pot sa te privesc in ochi, ma uit in jos prostita, impietrita, cu limba intepenita si nu pot sa urlu prin pereti suficient de tare incat sa-mi dea cineva aerul, anii, puterea, partea din mine pe care am investit-o de la bun inceput.
Senzatie blestemata, sentiment fara mila… Va alung cu ciuda. Mereu ai spus ca pleci si de fiecare data te-ai intors. Mereu am spus ca nu o sa te mai primesc si de fiecare data te-am primit cu bratele deschise, cu dor, nesat, fericire, alinare, rasufland usurata ca am scapat de data asta. Te indrepti nesigur spre usa si dai sa o deschizi. E prima oara cand mana iti tremura. As vrea sa ma pot misca ca sa ti-o deschid eu mai repede, dar nu pot sa-mi ridic ochii mai sus de nivelul umarului. Pleaca si pleaca cat mai repede ca sa te urasc cat mai mult, sa te uit cat mai repede si sa pot sa incep chiar de acum. Dar… nu pot sa te urasc sincer… nu te-am iubit cu adevarat? Raman in urma si plang cu lacrimi reale, lacrimi de durere, asa cum nu am plans niciodata. Doare… Cat poate sa doara…
Stiu ca o sa ma refugiez in sedinte de shopping imediat ce banii s-au asezat frumusel pe card. Stiu ca o sa am trei nopti de insomnii, maxim o saptamana, dupa care or sa se asterna din nou linistea si somnul. Aud vocea pitigaiata si necajita a Mariei: mi-a spus intotdeauna ca relatia asta o sa se sfarseasca trist. O aud cum ma compatimeste neincetat in gand. Mi-o imaginez pe Ana cum ii vine sa sara in sus de bucurie si cum incearca, facand apel la stapanirea de sine si la legea empatiei, sa se abtina. Ma imbratiseaza fericita, fericita pentru fericirea mea viitoare. Nu te-a placut niciodata. Nu ne-a dat prea multe sanse. Nimeni de fapt.
Il vad pe Geo, rabdator, zambindu-mi intelegator si spunandu-mi ca stia ca asa o sa se intample, ca el m-a asteptat dintotdeauna. Dar nu il vreau pe el… Ma chinui sa ii explic. Tresar. Chiar nu. Tot plang. Ma cuprinde panica laolalta cu disperarea si jalea. Ceva ma doare in piept… atat de tare… e imposibil, crud si inuman… n-am stiut ca iubirea (sau dorul de ea, sau lipsa ei) se poate manifesta astfel. Te-ai smuls cu forta din mine... A fost ultima noastra data. Eu nu o sa mai fiu niciodata la fel. Tu nu o sa mai fi niciodata la fel. Am stiut de la inceput ca suntem incompatibili. De ce am insistat totusi sa incercam?... De ce?"